Casa lui Goethe

Johann Wolfgang Goethe a fost o figură proeminentă în literatura germană, a cărei operă continuă să inspire și să influențeze scriitorii până în zilele noastre. Născut la Frankfurt pe 28 august 1749, Goethe a fost fiul cel mare al lui Johann Caspar Goethe, un avocat de succes, și al Katharinei Elisabeth Textor, fiica primarului orașului. Părinții săi i-au oferit o educație excelentă și i-au încurajat interesul timpuriu pentru literatură și arte. Cariera literară a lui Goethe a început cu poezii rococo, pe care le-a scris în timp ce studia dreptul la Leipzig. Aceste poezii, care elogiau dragostea și vinul, au fost puternic influențate de stilul literar al vremii. Cu toate acestea, în timpul petrecut la Strasbourg, cariera literară a lui Goethe a luat cu adevărat avânt. La Strasbourg, l-a întâlnit pe filosoful literar Johann Gottfried Herder, care i-a atras atenția asupra importanței poeziei populare și a operelor lui Shakespeare. Această întâlnire avea să fie un punct de cotitură în viața lui Goethe.

Dezvoltare literară.

În competiție cu Herder, Goethe a scris drama sa romantică exuberantă, Götz von Berlichingen. Piesa, care a stârnit uragane datorită obscenităților sale grosolane, l-a transformat pe autorul său într-unul dintre liderii mișcării literare Sturm und Drang. Această mișcare, apărută la sfârșitul anilor 1760 și începutul anilor 1770, a respins regulile și convențiile establishmentului literar și, în schimb, a celebrat emoția și individualismul.

Din 1772, Goethe a lucrat la Curtea Imperială de Cameră din Wetzlar. Aici a întâlnit-o pe mama ucigașă de copii, care avea să inspire personajul Margaretei în capodopera sa Faust. Tot în Wetzlar a întâlnit-o pe Charlotte Buff, a cărei dragoste neîmpărtășită pentru Goethe i-a inspirat romanul epistolar sentimental, Tristețea tânărului Werther.

Cartea a devenit un succes scandalos la nivel mondial, în urma căruia a crescut numărul sinuciderilor în rândul tinerilor îndrăgostiți iremediabil. În 1775, Goethe s-a mutat la Weimar, unde a devenit un ministru indispensabil al micului stat. Mânat de ambiția politică, a dorit să transforme Weimarul într-un stat model care să servească bunăstării burgheze. În această perioadă a început o poveste de dragoste pasională cu Charlotte von Stein, căsătorită, în care a găsit și un partener spiritual demn. În 1786, a călătorit în Italia, o experiență care avea să-i influențeze profund opera. În timpul petrecut în Italia a scris piesele sale Ifigenia în Tauride și Torquato Tasso, precum și Elegiile romane. La întoarcerea acasă, Goethe a intrat într-o relație cu Christiane Vulpius, cu care a avut mai mulți copii. Nu a mai preluat funcțiile anterioare și a devenit directorul teatrului de curte. Marea sa prietenie cu Friedrich Schiller a început în 1794, iar cei doi scriitori au colaborat la o serie de lucrări, inclusiv balade și epigrame satirice.

Cu încurajarea lui Schiller, Goethe și-a terminat romanul de dezvoltare, Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister. Poate cel mai mare cuplu din literatura mondială, Goethe și Schiller nu au avut niciodată o relație romantică. Se numeau reciproc Herr Exzellenz și Herr Doctor, iar prietenia lor a fost o sursă de inspirație și sprijin reciproc. După moartea lui Schiller, în 1805, singurătatea intelectuală a lui Goethe a fost atenuată de relația sa cu școala romantică din Jena, iar el s-a inspirat din romantici în alegerea temelor pentru romanul său Atracție și alegeri. Din 1818, Goethe și-a petrecut verile în stațiuni balneare din Karlsbad și Marienbad, unde a întâlnit-o pe ultima sa iubire, Ulrike von Levetzow, în vârstă de 18 ani. În ultimul deceniu al vieții sale, a scris Anii rătăcitori ai lui Wilhelm Meister.

Influența lui Goethe nu s-a limitat la literatura germană. El a fost considerat pe scară largă ca fiind una dintre cele mai mari figuri literare ale timpului său, operele sale influențând nenumărați scriitori și gânditori pentru generațiile viitoare. De fapt, unele dintre operele sale, precum Faust, au devenit atât de iconice încât au intrat în conștiința publică și sunt menționate chiar și astăzi. Dar contribuția lui Goethe la literatură nu s-a limitat doar la scrierea sa creativă. După cum am menționat anterior, a fost și un naturalist și om de știință pasionat, cu un profund interes pentru botanică, geologie și alte științe. Contribuțiile sale la aceste domenii au fost, de asemenea, semnificative și este amintit ca un polimat care se simțea la fel de bine în lumea literaturii și a științei. Una dintre cele mai semnificative contribuții ale lui Goethe la știință a fost lucrarea sa asupra teoriei culorilor. În cartea sa, Teoria culorilor, el a respins teoria lui Isaac Newton conform căreia culorile erau proprietăți inerente luminii și a susținut în schimb că acestea erau rezultatul interacțiunii dintre lumină și ochiul uman. El a propus că culorile nu erau pur și simplu proprietăți fizice ale luminii, ci mai degrabă un produs al percepției noastre asupra acelei lumini. Această idee a fost inovatoare la acea vreme și a deschis calea pentru cercetări ulterioare în domeniul teoriei culorilor. Interesul lui Goethe pentru botanică l-a determinat, de asemenea, să scrie două lucrări importante, Metamorfoza plantelor și Scrierile botanice. În aceste lucrări, el a explorat ideea că plantele nu sunt entități statice, ci trec printr-un proces de transformare în timp. El a propus că fiecare parte a unei plante este conectată la celelalte și că întreaga plantă se schimbă și evoluează constant. Aceasta a fost o idee revoluționară la acea vreme și a contribuit la punerea bazelor domeniului modern al biologiei vegetale. Influența lui Goethe asupra lumii științei nu s-a încheiat cu munca sa asupra teoriei culorilor și botanicii.

De asemenea, a avut un interes deosebit pentru geologie și a fost unul dintre primii oameni de știință care au propus o teorie despre originea munților. El credea că munții s-au format printr-un proces de ridicare și eroziune treptată, mai degrabă decât prin evenimente catastrofale bruște, cum ar fi cutremurele sau erupțiile vulcanice. Această idee a fost, de asemenea, inovatoare la acea vreme și a deschis calea pentru cercetări ulterioare asupra proceselor care modelează suprafața Pământului.

Dar poate cea mai semnificativă contribuție a fost ceea ce a adus Goethe lumii științei a fost abordarea sa față de cercetarea științifică. Spre deosebire de mulți dintre contemporanii săi, care vedeau știința ca pe o căutare pur obiectivă, Goethe credea că subiectivitatea observatorului juca un rol important în observația științifică. El credea că observatorul nu poate fi separat de observat și că cele două erau inextricabil legate. Această idee a fost revoluționară la acea vreme și a contribuit la punerea bazelor unei abordări mai holistice a cercetării științifice.

În ciuda numeroaselor sale contribuții la literatură și știință, Goethe nu a fost imun la controverse. Operele sale au stârnit adesea emoții puternice, atât pozitive, cât și negative, și nu a fost străin de critici. De exemplu, romanul său, „Tristețea tânărului Werther”, a provocat senzație când a fost publicat pentru prima dată, unii critici acuzându-l că promovează sinuciderea. Goethe însuși a fost profund afectat de controversă și a continuat să scrie o a doua versiune a romanului, în care a atenuat unele dintre aspectele mai senzaționale ale poveștii. O altă controversă care l-a înconjurat pe Goethe a fost relația sa cu Charlotte von Stein, care a făcut obiectul multor speculații de-a lungul anilor. Unii cercetători au susținut că relația a fost pur platonică, în timp ce alții au sugerat că ar fi putut exista o componentă romantică. Indiferent de natura relației lor, nu există nicio îndoială că Charlotte von Stein a avut o influență profundă asupra vieții și operei lui Goethe, iar acesta i-a rămas devotat până la sfârșitul vieții sale.

Pe lângă realizările sale literare și științifice, Goethe a avut și un impact semnificativ asupra filosofiei. Părerile sale despre natură, artă și existența umană au fost discutate și dezbătute pe larg printre filosofii și intelectualii timpului său și continuă să fie studiate și discutate și astăzi. În acest sens, Goethe poate fi considerat o figură majoră a idealismului german, o mișcare filosofică care a apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea și care a căutat să reconcilieze ideile raționalismului și romantismului. Unul dintre conceptele centrale din gândirea filosofică a lui Goethe este ideea de Urphänomen, care poate fi tradusă ca „fenomen original” sau „fenomen arhetipal”. Conform lui Goethe, lumea naturală nu este doar o colecție de obiecte și fenomene individuale, ci o rețea de procese interconectate care sunt guvernate de legi universale. Aceste legi, însă, nu pot fi descoperite doar prin observație empirică, ci necesită o înțelegere intuitivă a modelelor și structurilor subiacente ale naturii. Această idee este strâns legată de abordarea științifică a lui Goethe, pe care a numit-o „empirism delicat”. În loc să descompună natura în părțile sale constitutive și să le analizeze izolat, Goethe credea că ar trebui să observăm natura ca un întreg și să încercăm să-i înțelegem esența printr-un proces de percepție intuitivă. Această abordare se reflectă în faimoasa sa teorie a culorilor, pe care a dezvoltat-o în colaborare cu fizicianul Johann Wolfgang von Goethe. În teoria sa despre culori, Goethe a respins viziunea newtoniană conform căreia culoarea este o proprietate obiectivă a luminii și a susținut că este un fenomen subiectiv care apare din interacțiunea dintre lumină, ochiul uman și creier. Conform lui Goethe, culorile nu sunt entități fixe, ci se schimbă constant în funcție de condițiile de percepție. De asemenea, el credea că culorile au efecte psihologice și emoționale asupra minții umane și pot fi folosite pentru a exprima sentimente și idei complexe în artă și literatură. Un alt aspect important al filosofiei lui Goethe este accentul pus pe rolul individului în modelarea istoriei și a societății. Spre deosebire de mulți dintre contemporanii săi, care vedeau istoria ca un proces determinist condus de forțe externe, cum ar fi structurile economice și politice, Goethe credea că indivizii au puterea de a-și influența și modela propriul destin.

El a văzut această putere ca decurgând din combinația unică de raționalitate și creativitate care caracterizează ființele umane. Această viziune se reflectă în operele literare ale lui Goethe, care descriu adesea indivizi care se luptă să-și găsească locul în lume și să-și afirme propria identitate și valori împotriva presiunilor societății. În romanul său „Ucenicia lui Wilhelm Meister”, de exemplu, protagonistul pornește într-o călătorie de autodescoperire și încearcă să-și găsească propriul drum în viață, respingând căile convenționale ale carierei și căsătoriei.

În concluzie, Johann Wolfgang von Goethe a fost o figură importantă a culturii și vieții intelectuale germane. Contribuțiile sale la literatură, știință și filosofie continuă să ne inspire și să ne provoace astăzi, iar ideile și perspectivele sale asupra condiției umane rămân la fel de relevante ca întotdeauna. După cum spunea Goethe însuși: „Nu suntem niciodată prea bătrâni pentru a învăța ceva nou”.